Românii au bătătorit „cărarea” online către medici. Docbook, primul marketplace medical din România, a înregistrat peste 500.000 de programări online
Apetitul românilor pentru utilizarea tehnologiei în activități de zi cu zi este în creștere, fapt confirmat și de cifrele de consum în ceea ce privește programările la medic. Numărul programărilor la medic făcute online, fără interacțiunea cu departamentele de call-center ale clinicilor se regăsește pe un trend ascendent de la un an la altul, în creștere cu 20 % în 2023 față de 2022 potrivit Docbook, primul marketplace medical din țară. De la lansare până în prima jumătate a anului, platforma a înregistrat peste 500.000 programări online, la nivel național.
În topul celor mai accesate specialități la nivel național prin marketplace-ul Docbook se regăsesc ginecologia, neurologia și cardiologia. Dacă ne raportăm la adresabilitate, în 2023 s-a constatat un interes mai mare pentru domeniul geriatriei, unde creșterea este spectaculoasă, de 700%, dar și pentru kinetoterapie (333%) și psihologie (133%). O creștere considerabilă se înregistrează și în zona de imagistică medicală, unde solicitările pentru efectuarea unui RMN au fost cu 28% mai multe.
”Platforma a fost lansată într-o perioadă în care accesul pacienților la medici era greoi, programările se făceau exclusiv prin call-center și se utilizau chiar și liste de așteptare la care pacienții nu aveau acces. Scopul principal de atunci a fost de a-i ajuta pe români să își rezolve rapid problemele medicale. Astăzi putem să conchidem că ne-am atins primul obiectiv pentru că, prin Docbook, pacienții vizualizează direct sloturile libere din programul medicilor de peste tot din țară și pot alege în orice moment varianta optimă pentru ei, ceea ce face ca platforma noastră să fie un instrument la care revin cu încredere. Într-o notă relaxată putem spune că de la înființarea platformei și până astăzi, s-au rezervat peste 179.000 ore în programul medicilor, echivalentul a 22.317 zile lucrătoare sau 90 de ani. În acest fel, Docbook trece într-o altă etapă- aceea de a-și consolida poziția de instrument de utilitate pentru întreaga familie”, a explicat Tiberiu Ștefan, CEO Docbook.
În același timp, în 2024, peste 55% dintre utilizatori au găsit disponibilitate în programul specialiștilor selectați într-un interval de maximum 96 ore. De ajutor este și faptul că utilizatorii au acces la zeci de mii de review-uri reale, ceea ce îi determină să finalizeze programarea. Datele noastre arată că 77% utilizatori consultă recenziile de pe platformă înainte de a se programa la un medic.
Statisticile Docbook arată o schimbare semnificativă în comportamentul utilizatorilor. Numai anul trecut au fost cu 20% mai multe programări la specialitățile pediatrice, cu 8% mai mulți pacienți cu probleme cardiace și cu 62% mai mulți pacienți cu probleme emoționale.
În topul pe județe, adresabilitatea a crescut în special în orașele mici: Alba – 517%, Vaslui – 333%, Dâmbovița – 220%, Argeș – 207%, Vâlcea – 193%, Teleorman – 180% și Tulcea – 174%.
În ceea ce privește modalitatea de plată, odată cu listarea în platformă a mai multor servicii medicale deconatate prin Casa de Asigurări de Sănătate, în 2023 utilizatorii au programat de aproape 3 ori mai multe vizite la medic cu bilet de trimitere. Chiar și așa, 90% din cei care folosesc platforma Docbook preferă serviciile medicale cu plată.
Valoarea bonului mediu de consum a crescut în 2024 față de 2018 cu aproximativ 70%, de la 175 lei la 310 lei, anul acesta. În același timp, cel mai mare bon de consum înregistrat în marketplace-ul Docbook a avut valoarea de 5500 de lei și a reprezentat contravaloarea unor investigații imagistice.
Despre Docbook
Docbook este prima și cea mai mare platformă digitală de servicii medicale pentru adulți și copii din România, ce are misiunea de a intermedia accesul la toată gama de servicii medicale (consultații, analize, investigații imagistice, tratamente etc.). Prin intermediul Docbook pacienții pot găsi rapid medicul, serviciul medical și locația, iar programarea se realizează foarte simplu, în doar câteva minute.
Docbook reunește în prezent 7.500 medici din peste 225 orașe.