Actualitate
Ansamblul Folcloric “Româncuța” din comuna Cumpăna, prezent la “Festivalul Intercultural ProEtnica”
Ansamblul Folcloric “Româncuța” din comuna Cumpăna, prezent la “Festivalul Intercultural ProEtnica”, ediţia a XX-a – Sărbătoare a normalității interetnice!
În perioada 28 August – 1 Septembrie, publicul din Cetatea Medievală a Sighisoarei poate admira evoluţii artistice individuale, de grup şi interactive, acolo unde evoluează circa 600 de artişti reprezentând cele 20 de minorităţi naţionale din România printre care se numără și dansatorii Ansamblului Folcoric “Româncuța” al comunei Cumpăna, alături de solistele Elena IORDAN și Cristiana SLUJITORU coordonați de maestrul coregraf Constantin OLTEANU.
Evenimentul este centrat pe unitate în diversitate şi dialog multicultural, spune Volker Reiter, director al Centrului Cultural Educaţional Interetnic pentru Tineret, organizator al Festivalului.
Ediţia jubiliară de anul acesta, se bucură, pentru a doua oară, după cea din 2016, de Înaltul Patronaj al Excelenței Sale, domnul Klaus Werner IOHANNIS, președintele României, conferit ca o recunoaştere a bunei organizări, a calităţii manifestării culturale şi o apreciere în cel mai înalt grad a faptului că ProEtnica fructifică una dintre marile valori ale ţării noastre – diversitatea culturală, dialogul interetnic.