Proiect-pilot „Copiii care nu au văzut niciodată marea”, inițiat de Clubul Rotary „Cetatea Tomis” Constanța
Clubul Rotary „Cetatea Tomis” Constanța, în parteneriat cu Clubul Rotary Târgu Lăpuș, a inițiat Proiectul-pilot „Copiii care nu au văzut niciodată marea”, prima ediție a acestei manifestări inedite urmând să se desfășoare la Domeniul Boemul Neptun, în perioada 2-6 septembrie a.c..
Este un program generos și atractiv, destinat copiilor proveniți din mediile defavorizate și în risc de deprivare materială și socială, care vor avea astfel posibilitatea unică de a ajunge la mare sau la munte, pentru prima dată în viață. Acest demers le va oferi copiilor care trăiesc în zonele rurale sau urbane sărace și nu au avut niciodată ocazia să vadă marea, posibilitatea de a experimenta bucuria unei vacanțe pe litoral.
Primii beneficiari vor fi 20 de copii cu vârste cuprinse între 12-14 ani, din zona orașului Târgu Lăpuș, județul Maramureș. Pe bază de reciprocitate, în vacanța de iarnă a elevilor vor ajunge în Maramureș 20 de copii defavorizați din Dobrogea, unde le vor fi asigurate aceleași condiții pentru petrecerea unor zile de neuitat la munte.
Clubul Rotary „Cetatea Tomis” Constanța susține că experiența de la mare va reprezenta o amintire de neuitat pentru acești copii, contribuind la dezvoltarea lor emoțională și socială. Ei vor avea astfel ocazia să descopere un mediu complet nou, să se bucure de activități recreative și să interacționeze cu alți copii, într-un cadru diferit de cel cu care sunt obișnuiți. În plus, proiectul le oferă un binemeritat repaus de la dificultățile cotidiene și le poate arăta că există locuri și lucruri frumoase dincolo de localitățile din care provin.
Această inițiativă va contribui, de asemenea, la reducerea discrepanțelor sociale, oferindu-le copiilor beneficiari șansa de a descoperi și savura momente ce altfel le sunt inaccesibile, din cauza constrângerilor financiare.
Proiectul-pilot „Copiii care nu au văzut niciodată marea” reprezintă mai mult decât o simplă excursie, fiind o oportunitate excelentă de a oferi speranță și de a crea un sentiment de incluziune pentru acești copii.
Suntem convinși că activitățile cuprinse în acest proiect major vor fi reprezenta un succes, astfel încât să reușim să-l multiplicăm la nivel maxim, pentru a deveni un program districtual al cluburilor Rotary din României și Republicii Moldova.
Mulțumim sponsorilor care ni s-au alăturat și facem apel la toți cei care mai pot sprijini acest program benefic să susțină acțiunea noastră menită să aducă bucuria pe chipurile copiilor aflați pentru prima dată pe litoralul românesc!