Actualitate

POLIȚIȘTII CONTINUĂ ACȚIUNILE TIP ,,RAZIE” PENTRU ASIGURAREA UNUI CLIMAT CORESPUNZĂTOR DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ

În această dimineață, începând cu ora 06.00, în municipiul Constanța, a fost organizată și executată o nouă acțiune cu efective mărite, tip „Razie”, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

De această dată, polițiștii au acționat în cartierele CET, Poarta 6 și Viile Noi, din municipiul Constanța, scopul fiind prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea faptelor asociate regimului deșeurilor, traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, dar și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, polițiștii au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane cercetate pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat și tentativă la furt calificat, în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei din acest caz, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța va oferi informațiile care pot fi făcute publice.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Related Articles

Back to top button