ActualitateAdministratie

Un nou loc de relaxare în aer liber, în comuna Cumpăna

Primăria și Consiliul Local ale Comunei Cumpăna au inaugurat noua zonă de picnic din „Parcul Verde” Cumpăna, un spațiu primitor, amenajat pentru petrecerea timpului liber în mijlocul naturii.

Locuitorii comunei se pot bucura de acum de un spațiu cu 8 locuri pentru grătar, mese și bănci betonate, în aer liber, alei pentru plimbare, zone verzi, coșuri de gunoi, toalete publice și supraveghere video pentru siguranța tuturor. Spațiul se află în spatele Sălii de Sport “Elena Frîncu”.

Edilul localității, Mariana Gâju, cea care a tăiat panglica noului spațiu, a invitat întreaga comunitate să se bucure de acest nou loc de recreere, creat special pentru relaxare, socializare și timp de calitate alături de familie și prieteni.

Administrația Publică Locală îi îndeamnă pe toți vizitatorii să contribuie la păstrarea curățeniei și a atmosferei plăcute din acest colț de natură, devenit de astăzi o nouă atracție pentru cumpăneni.

 

Related Articles

Back to top button