ActualitateSocial/Economic

Entitățile publice și private care au cel puțin 50 de angajați sunt obligate să angajeze persoane cu dizabilități

Documentele și procedurile pentru facilitarea integrării persoanelor cu dizabilități au fost publicate în Monitorul Oficial. Au fost aprobate și publicate procedurile, inclusiv formatul documentelor și obligațiile specifice ale angajatorilor, ONG-urilor și autorităților, pentru facilitarea integrării persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.

Potrivit prevederilor legale, entitățile publice și private care au cel puțin 50 de angajați sunt obligate să angajeze persoane cu dizabilități într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați. Pentru respectarea acestei obligații, angajatorii trebuie să transmită, printr-o cerere scrisă, o solicitare de sprijin către cel puțin trei organizații nonguvernamentale, care potrivit statutului acestora, prestează servicii în folosul persoanelor cu dizabilități.

Cererea trebuie transmisă organizațiilor nonguvernamentale în termen de 10 zile de la data la care angajatorii devin obligați, conform legislației, să angajeze persoane cu dizabilități.

La rândul lor, organizațiile nonguvernamentale sunt obligate să informeze persoanele cu dizabilități cu privire la oportunitățile de angajare, calificările sau competențele necesare ocupării posturilor vacante, condițiile de angajare, datele de contact ale angajatorilor și ale agenției pentru ocuparea forței de muncă din raza teritorială în care se află sediul angajatorilor.

După primirea răspunsului de la organizațiile nonguvernamentale, angajatorii vor stabili procedura de încadrare în muncă a persoanelor cu dizabilități în măsura în care acestea dețin calificările sau competențele necesare ocupării posturilor vacante.

Totodată, în vederea comunicării posturilor vacante destinate persoanelor cu dizabilități, angajatorii sunt obligați să transmită la ANPDPD și la agențiile pentru ocuparea forței de muncă din raza teritorială în care se află sediul social cererea scrisă, precum și dovada transmiterii acesteia către organizaţiile nonguvernamentale.

De asemenea, angajatorii trebuie să transmită anual, până la 31 ianuarie pentru anul anterior, o situație centralizată a funcţiilor ocupate de persoanele cu dizabilităţi angajate şi un inventar al competenţelor solicitate la angajare.

Textul complet al Ordinului nr. 28/11 din 2025, anexele sale și link-urile pentru Registrul Național ONG, gestionat de Ministerul Justiției, precum și pentru Registrul național al furnizorilor de servicii de ocupare (activi), acreditați de ANOFM, pot fi accesate pe site-ul ANOFM la link-ul https://bit.ly/4aFlXNR.

Related Articles

Back to top button