Actualitate

Cauza morții lui Chen Chen va fi stabilită la București

Vestea morții vedetei de la Delfinariul din Constanța, Chen Chen a venit ca un șoc pentru toată lumea, angajați ai complexului muzeal, spectatori și oameni care au văzut-o măcar o dată pe aceasta într-un spectacol. Acum a fost realizată necropsia, iar potrivit specialiștilor au fost identificate leziuni hemoragice la intestine, însă acestea erau vechi, cu alte cuvinte nu aveau legătură cu cauza morții delfinului Chen Chen, ci cu o afecțiune anterioară a sa.

Cauza morții vedeteli Delfinariului din Constanța va fi stabilită la București și asta pentru că reprezentanții CMSN au solicitat transmiterea de probe către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală în vederea efectuării examenului virusologic, bacteriologic și toxicologic.

În funcție de analizele efectuate, rezultatul examenului ar putea dura câteva zile. Acum, se așteptată concluziile Institutului pentru a se putea stabili cauza morții lui Chen Chen.

Amintim faptul că mamiferul a fost găsit fără suflare duminică dimineață și asta după ce înainte cu o zi dăduse o reprezentație așa cum o făcea de fiecare dată, alături de partenera sa de bazin Ni Ni. Chen Chen avea 19 de ani.

În 2010 a fost adusă din China împreună cu un mascul și încă o femelă, Pei Pei și Ni Ni. Anul trecut Chen Chen și unul dintre masculii ucraineni Veterok au devenit părinții primului pui de delfin născut in captivitate. Puiul, Baby nu a trăit mai mult de patru luni. Posibil ca Chen Chen să fi murit si de durerea și dorul puiului ei.

Related Articles

Back to top button