Actualitate
𝐂𝐨𝐩𝐢𝐥𝐚̆𝐫𝐢𝐚 – 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝐦𝐚𝐠𝐢𝐜𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐭𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐨𝐬𝐢𝐛𝐢𝐥, 𝐢𝐚𝐫 𝐯𝐢𝐬𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞𝐯𝐢𝐧 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Primăria și Consiliul Local ale comunei Cumpăna au organizat, în perioada 2–5 iunie, o serie de activități speciale dedicate celor mai tineri membri ai comunității: preșcolarii celor trei grădinițe din localitate “Florilor”, „Sfânta Maria” și „Paradisul Copiilor” și elevii claselor 0–IV din cadrul Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu”.
În această săptămână 776 de copii au avut parte de o experiență de neuitat la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța, acolo unde au pășit în lumea fascinantă a naturii și a științei. Au admirat animalele din Microrezervație, au învățat despre habitatele lor și s-au lăsat cuceriți de spectacolul cosmosului sub cupola Planetariului, descoperind planete, stele și misterele Universului.
Astăzi, 5 iunie, povestea s-a încheiat cu aceeași emoție și bucurie, adusă de cei 150 de copii din clasele Pregătitoare A, B, E, G, și clasele I B, II C, II G și IV D. Zâmbetele lor, energia și entuziasmul au încheiat această serie de excursii într-o notă plină de lumină și speranță.
Copiii au fost însoțiți de cadrele didactice, iar fiecare moment al vizitei a fost trăit cu uimirea și curiozitatea specifice vârstei, acea vârstă în care fiecare descoperire devine o poveste, iar fiecare zi, o aventură. Săptămânile următoare surprizele îi vor viza pe elevii mai mari.
Pentru comunitatea din Cumpăna, copilăria merită celebrată cu grijă, implicare și iubire.
La mulți ani tuturor copiilor!
Să păstrați mereu în suflet dorința de a cunoaște și curajul de a visa!



