Actualitate

TUR GHIDAT, ÎN PREMIERĂ. ISTORIA PARCULUI TĂBĂCĂRIE, DESCOPERITĂ PAS CU PAS

O plimbare prin istorie. Așa ar putea fi descris în câteva cuvinte turul ghidat organizat în premieră în Parcul Tăbăcărie din Constanța, acolo unde copiii au descoperit poveștile ascunse printre alei, arbori și luciul liniștit al lacului.  Parcul Tăbăcărie nu e doar un loc de joacă sau relaxare, ci și o adevărată lecție de istorie în aer liber care poate deschide apetitul celor mai mici dintre locuitorii orașului și județului pentru povești din vremuri de demult.

Istoria orașului Constanța nu înseamnă doar zona peninsulară sau clădirile emblematice pe care le regăsim la tot pasul. Urbea constănțeană abundă de povești istorice care trebuie doar redescoperite și spuse de către specialiștii care iubesc istoria și doresc să o împărtășească și celor din jur.  Istoria se transmite din generație în generație, iar un grup de elevii din Constanța, dar și din Dorobanțu au avut ocazia să participe la un tur ghidat, realizat în premieră, în parcul Tăbăcărie de către ghidul de turism, Răzvan Ivan.

„Este o premieră pentru orașul Constanța pentru că istoria orașului nu înseamnă doar centrul vechi, iar începând din anul acesta vor fi mai multe premiere începând cu parcul Tăbăcărie actual, originea lacului, stația de cercetări maritime, povestea trenulețului, linia de autobuze și așa mai departe. Dorim ca în colaborare cu Centrul Cultural Județean Teodor T. Burada, sub egida Consiliului Județean Constanța să putem să aducem în fața publicului altfel de povești și un oraș cu altfel de istorie”, a declarat RĂZVAN RAUL IVAN, ghid de turism.

Cel mai mare parc al Constanței ascunde povești ce merită spuse, dar și ascultate și cel mai important înțelese de către generația mai tânără.

„Povestea mocanilor care au sosit pe pământurile dobrogene exact în zona actuală a lacului Tăbăcăriei și aceea și numele își are originea de la modul în care aceștia își tăbăceau pieile de miel, apoi o fostă bază navală, doar în proiect, dar care nu s-a pus în practică, înființarea unei școli la care a participat însusi regele Carol al II-lea și nu în ultimul rând discutăm despre un trenuleț care a funcționat pentru o perioadă de timp și apoi a fost scos de pe linie și desigur poveștile legate de divertismentul de vară”, a completat RĂZVAN RAUL IVAN, ghid de turism.

Experiența trăită de către elevi a fost mai mult decât o lecție predată între patru pereți, ci mai degrabă un moment trăit cu emoție și zâmbet în mijlocul naturii, iar parcul Tăbăcărie a fost gazda perfectă.

„Foarte interesant acest tur. Îmi place. Nu știam atât de multe lucruri despre parcul Tăbăcărie. Doar despre trenuleț câteva lucruri și asta pentru că mi-a povestit mama mea”, a declarat un elev.

„Da. Mi se pare foarte frumos acest tur. Mi-a atras în mod deosebit atenția povestea despre Carol I, dar și povestea cu trenurile”, a completat o altă elevă.

„Chiar am învățat multe lucruri noi din cadrul acestui tur ghidat și mi s-a părut o experiență foarte frumoasă și interesantă. Povestea cu trenulețul mi s-a părut destul de interesantă, dar și povestea despre locul în care au stat primii oameni. Mie îmi place istoria destul de mult”, a spus un alt elev.

Tururile ghidate vor continua și în perioada următoare, cel din parcul Tăbăcărie făcând parte dintr-o serie de opt astfel de evenimente.

Related Articles

Back to top button