ActualitateSport/Life

FC Farul Constanța intensifică pregătirile

Farul Constanța profită din plin de pauza competițională din Superligă, motivată de meciurile echipei naționale de fotbal a României, și intensifică antrenamentele. La baza Academiei Hagi, marinarii trag tare pentru a se păstra în cea mai bună formă până la reluarea campionatului.

FC Farul Constanța trece printr-o perioadă de pregătire extrem de importantă în timpul pauzei competiționale. Echipa antrenată de Cristian Sava și Ianis Zicu se menține în priză în vederea meciului cu Oțelul Galați, din deplasare, care va avea loc pe data de 23 noiembrie.

Fotbaliștii formației constănțene au pătruns pe unul din terenurile de antrenament ale bazei de la Ovidiu și au început ședința de pregătire sub ochii antrenorilor și ai staff-ului tehnic. Așa cum se procedează la un club profesionist, portarii s-au antrenat separat de restul lotului, iar fundașii, mijlocașii și atacanții și-au luat în serios rolurile. Scopul este unul singur, acela de a crește nivelul de pregătire, atât fizică, cât și tactică.

Farul vine după o perioadă foarte bună în care a obținut trei victorii consecutive, 2-0 cu CFR Cluj, 3-0 cu Csikszereda Miercurea Ciuc și 2-0 cu FC Botoșani. Echipa de pe litoral se află pe locul șase în clasament, cu 25 de puncte și este în grafic pentru îndeplinirea obiectivului. La începutul sezonului dorința conducerii, a staff-ului tehnic, dar și a jucătorilor a fost aceea de a se clasa pe un loc de play-off la finalul sezonului regulat. Gândurile nu s-au schimbat nici acum, Farul arătând o formă din ce în ce mai bună, mai ales la meciurile de acasă.

 

Related Articles

Back to top button