PERFORMANȚA ÎNOATĂ ÎN DATORII: BAZINUL PALATULUI COPIILOR, ÎNCHIS DE APROAPE UN AN
Apa s-a răcit, porțile s-au închis. Datoriile de peste 780 de mii de lei la căldură au scos din circuit bazinul Palatului Copiilor Constanța și au lăsat zeci de copii fără loc de antrenament. Micii înotători, care se pregăteau gratuit pentru performanță, sunt acum nevoiți să se relocheze la alte bazine, unele contra cost, iar viitorul secției de natație rămâne incert, până când Ministerul Educației va interveni pentru achitarea datoriei și redeschiderea bazinului.
Bazinul de înot de la Palatul Copiilor Constanța a rămas închis timp de aproape un an din cauza restanțelor uriașe la plata căldurii. Apa din bazin nu mai putea fi încălzită ceea ce reprezenta un pericol real pentru sănătatea copiilor, iar centrul de înot a trebuit să își închidă porțile.
Vestea este o lovitură grea pentru micuții care se antrenau gratuit la Palat. Odată cu închiderea bazinului, sportivii au fost nevoiți să se relocheze la alte unități din oraș, însă contracost.
Problemele de la bazinul Palatul Copiilor sunt, însă mai multe. De la ultima renovare a unității, acum mai bine de 15 ani, conductele care alimentează bazinul de înot cu apă s-au deteriorat, iar din lipsă de fonduri, nu au fost reparate.
„Acesta este un paradox. Deci în toată țara problemele sunt de altă natură, de natură firească, iar la noi problemele sunt de o natură care… nu are o logică. Deci să ai bază și să nu faci eforturi să o întreții ca să să îți continui activitatea mi se pare așa…nu găsesc calificativ.”, a declarat Octavian Tileagă, antrenor de înot la Palatul Copiilor Constanța.
Ce era cândva un bazin construit la standarde europene a devenit astăzi un simbol al nepăsării față de sport și de tinerii care visează la performanță. Singura soluție rămâne implicarea Ministerului Educației pentru achitarea datoriei și redeschiderea bazinului.



