ActualitateEducație/Cultura

Dialog despre curajul, suferința și demnitatea femeilor din închisorile comuniste, la Cazinoul din Constanța

Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP), din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), în parteneriat cu Cazinoul din Constanța, organizează vineri, 6 martie 2026, de la ora 18:00, un dialog despre curajul, suferința și demnitatea femeilor din închisorile comuniste.

La întâlnire vor participa Nina Moica, una dintre cele mai tinere deținute politic din România, arestată la vârsta de 15 ani și președintă a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, și Clara Mareș, cercetătoare la Centrul de Studii în Istorie Contemporană și coeditoare, alături de Alin Mureșan, a cărții „Ce a rămas din tot ce a fost”. Povestea nespusă a Ninei Moica, care documentează destinul carceral al adolescentei Nina. Volumul a fost publicat la Editura Polirom și distins cu Premiul „Monica Lovinescu”, ediția 2025.

Evenimentul va fi găzduit de Cazinoul din Constanța, clădirea-simbol a orașului, care a fost, la rândul său, renovată în anii 1950 de către deținuții condamnați de regimul comunist pe criterii politice, și își propune să onoreze memoria detenției politice feminine, pornind de la convingerea că păstrarea vie a amintirii trecutului comunist reprezintă un act de justiție și responsabilitate istorică.

Dialogul va fi moderat de Georgiana Țăranu, cadru didactic al FISP și autoarea volumului „Nicolae Iorga și seducția fascismului italian”, (Editura Humanitas, 2025), lucrare nominalizată, la rândul ei, la Premiul „Monica Lovinescu”.

Participarea este liberă, cu condiția efectuării unei rezervări în prealabil pe site-ul: www.cazinoul.com<http://www.cazinoul.com/>.

Related Articles

Back to top button