Proiect inovator la Constanța, selectat pentru finanțare: crabul albastru american, din specie invazivă în ingredient culinar

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” din Constanța a anunțat că proiectul SoS2LearnDBS – „Community-Led Invasive Species Harvesting for Black Sea Ecosystem Restoration and Circular Blue Economy (ClimaCatch)” a fost selectat pentru finanțare.
Proiectul își propune să contribuie la protejarea ecosistemului Mării Negre printr-o abordare inovatoare, bazată pe strategia „Harvest to Restore Our Oceans” – „Recoltează pentru a restaura mările și oceanele”.
Cercetătorii se vor concentra asupra crabului albastru american, o specie invazivă care s-a răspândit în apele românești și afectează biodiversitatea locală.
O componentă inedită a proiectului este promovarea gastronomiei sustenabile. Împreună cu partenerii implicați, echipa va dezvolta rețete care să introducă această specie în meniurile restaurantelor și în alimentația consumatorilor, transformând astfel o problemă de mediu într-o soluție cu beneficii economice și ecologice.
„Fiecare preparat savurat va însemna un pas înainte pentru salvarea biodiversității din Marea Neagră. Controlăm populația acestei specii invazive prin consum responsabil și protejăm speciile native”, a declarat dr. Victor Niță, responsabilul proiectului din partea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”.
Reprezentanții institutului anunță că vor prezenta, pe parcursul implementării proiectului, rezultatele cercetărilor, rețetele dezvoltate și evenimentele în cadrul cărora publicul va putea degusta primele preparate pe bază de crab albastru american.




