ActualitateSocial/Economic

Sfânta Lumină, sub semnul războiului. Mesajul Patriarhiei către credincioși

Mai puțin de trei săptămâni au mai rămas până la Paște, iar tensiunile din Orientul Mijlociu și restricțiile din spațiul aerian creează incertitudine în rândul credincioșilor ortodocși. Există temeri că Lumina Sfântă de la Ierusalim nu va ajunge în România în acest an. Patriarhia Română transmite că urmărește situația și dă asigurări că se vor găsi soluții pentru ca Lumina Sfântă să ajungă în țară.

Mai puțin de trei săptămâni ne mai despart de Paște, însă tensiunile din Orientul Mijlociu și închiderea spațiului aerian aduc incertitudine în rândul credincioșilor ortodocși. Există temeri că Lumina Sfântă de la Ierusalim nu va mai ajunge în România în acest an. Credincioșii urmăresc cu atenție evoluțiile și speră ca tradiția să fie păstrată. La Constanța, oamenii spun că vor merge la biserică indiferent de context și că Lumina Sfântă rămâne, înainte de toate, un simbol al credinței.

Pe rețelele sociale, temerile s-au amplificat, iar reprezentanții Patriarhiei Române la Ierusalim anunță că aceste îngrijorări sunt nefondate.

„Din păcate, în ultima perioadă, în spațiul online apar tot mai multe știri false, menite să inducă în eroare opinia publică. Dezmințim categoric informația apărută în legătură cu Sfântul Mormânt. Este regretabil că anumite persoane recurg la obținerea de rating pe seama suferinței și a credulității oamenilor simpli, răspândind informații neadevărate și alarmiste. Ar fi de folos ca oamenii să se roage mai mult pentru pace, cu atât mai mult în această perioadă a Postului Mare” a scris pe pagina de socializare reprezentantul Patriarhiei Române la Ierusalim, părintele Ioan Meiu.

În fiecare an, de Paște, la Ierusalim, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului intră singur în Sfântul Mormânt. Ușa este sigilată temporar, se roagă, iar după rugăciune, Lumina apare deasupra mormântului.

Patriarhia Română anunță că urmărește situația și vor reveni cu informații oficiale în perioada următoare, cel mai probabil la începutul lunii aprilie, în Săptămâna Mare, înaintea sărbătorii Învierii Domnului. Până atunci, credincioșii rămân în așteptare, dar și în rugăciune.

Related Articles

Back to top button