Studenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, prezenți la două programe internaționale
Studenții militari și civili ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” au participat la două programe internaționale desfășurate la Academia Navală „Nikola Vaptsarov” din Varna:
Mobilitatea Erasmus+ „Human-Centered Design for Critical Environments”
Programul intensiv marca EMILYO „AI in the Sky”
Pe parcursul mobilității „Human-Centered Design for Critical Environments”, studenții au analizat studii de caz în care stresul a afectat capacitatea oamenilor de a lua decizii corecte, au identificat soluții de design centrate pe om, menite să faciliteze înțelegerea informațiilor și luarea deciziilor și au participat la activități interactive bazate pe colaborare și lucru în echipă.
Programul „AI in the Sky” a fost axat pe siguranța portuară și monitorizarea maritimă, punând în practică cele mai noi tehnologii. Activitățile au vizat utilizarea dronelor pentru aplicații maritime, obținerea de imagini aeriene, implementarea algoritmilor de vedere artificială (computer vision) și detecția de obiecte – competențe esențiale pentru digitalizarea și inovația în domeniul naval.
Experiențele internaționale le-au oferit studenților oportunitatea de a-și dezvolta competențele tehnice, gândirea critică și capacitatea de colaborare într-un mediu multicultural.



