ActualitateSocial/Economic

Drumul spre mare trece prin… șantier. Lucrările la gări, întârziate

Turiștii care vor ajunge cu trenul pe litoral în acest sezon vor mai avea de așteptat până când vor găsi gări modernizate. Lucrările de la Costinești și Neptun sunt întârziate, iar șantierele sunt încă departe de final, deși proiectele ar fi trebuit finalizate încă de la începutul anului. Autoritățile au pornit lucrările deja cu întârziere, iar ulterior au apărut și alte obstacole, precum vremea nefavorabilă și probleme neprevăzute. Între timp, călătorii speră ca măcar circulația trenurilor să fie reluată până la 1 Mai.

Lucrările de modernizare la gările din Neptun și Costinești ar fi trebuit să înceapă pe 30 aprilie anul trecut. Pentru a nu afecta circulația trenurilor în plin sezon estival, reprezentanții CFR au decis însă să amâne intervențiile la peroane până în toamnă. Astfel, șantierele sunt încă deschise, deși termenul inițial de finalizare era începutul lunii februarie. La Costinești, lucrările la clădirea gării sunt realizate în proporție de aproximativ 40%, iar la peroane aproape de jumătate. Reprezentanții CFR spun că întârzierile au fost provocate atât de condițiile meteo nefavorabile din această iarnă, cât și de probleme tehnice descoperite pe parcursul lucrărilor.

Între timp, termenul de finalizare a fost amânat pentru luna iunie. În cazul gării din Neptun, lucrările ar fi trebuit să fie gata până la 1 decembrie 2025, însă și acest termen a fost depășit. Noua dată estimată pentru finalizare este 30 iunie, aceeași stabilită și pentru gara din Costinești.

Și reluarea circulației trenurilor pe tronsonul Constanța–Mangalia a fost amânată. Dacă inițial redeschiderea era estimată pentru 2 februarie, noul termen anunțat este acum 1 iunie. Până atunci, turiștii care aleg litoralul românesc vor putea folosi autobuzele puse la dispoziție de CFR și vor mai avea de așteptat până când gările vor fi complet modernizate, iar transportul feroviar va reveni la normal.

 

Related Articles

Back to top button