Drumul spre mare, blocat! Modernizarea gărilor, întârziată
Modernizarea gărilor de pe litoral, un proiect important pentru turism, avansează mult mai lent decât era planificat. Deși lucrările ar fi trebuit finalizate până la finalul lui 2025, întârzierile sunt evidente, iar șantierele sunt încă deschise. Traficul feroviar în sudul litoralului este serios afectat: niciun tren nu mai ajunge la Mangalia. Toate opresc în Constanța, de unde călătorii sunt preluați de autobuzele CFR.
La Constanța, principala poartă feroviară către litoral, nu se desfășoară în prezent lucrări majore în cadrul acestui proiect, deși gara are nevoie de modernizări importante. Singurul pas făcut până acum este emiterea certificatului de urbanism pentru „modernizarea peroanelor și copertinelor din stația CF Constanța”.
La Neptun, clădirea gării este aproape finalizată – aceasta este partea bună. Vestea mai puțin bună este că întregul proiect nu va fi gata până la 1 mai, când sunt așteptați primii turiști. Dacă nu apar alte probleme, șantierul ar putea fi închis abia la sfârșitul lunii iunie. Întârzierile au fost provocate de pauzele din sezonul estival și de condițiile meteo nefavorabile din timpul iernii.
Situația este și mai complicată la Costinești Tabără, unde lucrările sunt mult întârziate. Stadiul proiectului este de doar 50–55%, iar clădirea gării este departe de finalizare. Problemele au apărut încă de la început: lucrările au fost demarate târziu, abia în toamna lui 2025, iar de atunci șantierul a fost afectat de dificultăți tehnice, o organizare deficitară și condițiile meteo nefavorabile. Totul se întâmplă în condițiile în care stațiunea urmează să găzduiască un festival cu peste 200.000 de participanți.
Veștile proaste continuă și la Mangalia, unde proiectul este și mai întârziat. Deși gara este inclusă în programul de modernizare, lucrările nu au început, iar licitația nu a fost încă finalizată. Între timp, trenurile se opresc la Constanța, iar călătorii sunt nevoiți să își continue drumul cu autobuze.
Una peste alta, deși modernizarea gărilor de pe litoral este un proiect necesar și așteptat de ani de zile, ritmul lucrărilor ridică semne de întrebare. Termenele au fost deja depășite, iar finalizarea completă în 2026 rămâne, în unele cazuri, sub semnul incertitudinii.



