ActualitateEducație/Cultura

Schimb educațional internațional: elevi și profesori din Turcia, oaspeți ai comunei Cumpăna

O delegație formată din 5 profesori și 11 elevi din Mersin, Turcia, se află în aceste zile în vizită în comuna Cumpăna, în cadrul unui schimb educațional și cultural derulat prin programul Erasmus.

Vizita, desfășurată în perioada 4–8 mai 2026, are ca scop consolidarea relațiilor internaționale, promovarea diversității culturale și schimbul de bune practici în domeniul educației. Pe parcursul șederii, oaspeții participă la activități educative, culturale și recreative alături de elevi și cadre didactice din comunitatea locală.

În cursul zilei de astăzi, delegația s-a întâlnit cu primarul comunei, doamna Mariana Gâju, în cadrul unei vizite oficiale la sediul Primăriei Cumpăna, aceasta le-a făcut o prezentare succintă a comunei, fiind discutate totodată aspecte legate de colaborarea educațională și culturală dintre cele două comunități.

Programul vizitei include tururi ale instituțiilor educaționale din localitate, precum școli, campusul școlar, grădinițe, after-school și creșă, precum și vizitarea geamiei și a bisericilor. De asemenea, elevii și profesorii din Turcia vor participa la ore, având ocazia să experimenteze direct sistemul educațional românesc.

În zilele următoare, delegația va continua explorarea comunei Cumpăna și orașul Constanța, în vederea unei mai bune cunoașteri a culturii și tradițiilor locale.

Cum este normal, urmează ca și elevii cumpăneni să le întoarcă vizita.

Această inițiativă contribuie la dezvoltarea spiritului intercultural și la întărirea legăturilor dintre instituțiile de învățământ din România și Turcia.

 

Related Articles

Back to top button