Actualitate
Accident rutier în Costinești: copil pe trotinetă electrică, lovit de un autoturism. Recomandările IPJ Constanța

Un minor în vârstă de 14 ani a fost rănit într-un accident rutier produs pe 13 mai, pe strada Tineretului din localitatea Costinești, potrivit unei informări transmise de IPJ Constanța pe rețelele sociale.
Potrivit primelor verificări, băiatul se deplasa pe o trotinetă electrică atunci când a fost acroșat de un autoturism. Din datele polițiștilor, șoferul nu se afla sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive în momentul producerii accidentului.
În urma evenimentului, autoritățile reamintesc părinților importanța supravegherii copiilor în trafic și respectarea regulilor de siguranță rutieră.
IPJ Constanța atrage atenția că minorii trebuie:
- să poarte cască de protecție, obligatorie până la vârsta de 16 ani;
- să fie atenți la trafic și să traverseze regulamentar, mergând pe lângă bicicletă sau trotinetă;
- să utilizeze drumul public doar după împlinirea vârstei de 14 ani.



