Actualitate

Gara CFR Constanța, 66 de ani de la inaugurare

Astăzi se împlinesc 66 de ani de la inaugurarea Gării CFR Constanța. Pentru clădirea de călători din Constanța, au fost folosite soluții constructive originale și îndrăznețe pentru acea epocă, prin ansamblul modern și funcțional al întregii stații.
Pentru a marca locul ocupat de această construcție în arhitectura românească a deceniului al șaselea, proiectul ei a fost distins cu „Premiul de Stat și cu Premiul C.S.C.A.S.” pe anul 1960”. Noua stație a fost proiectată pentru a face față traficului intens de călători, deoarece, prin sistematizarea litoralului Mării Negre, de la Mamaia până la Mangalia, municipiul Constanța a devenit poarta principală de acces.
Lucrările la întregul complex au fost începute pe 1 august 1959, inclusiv stația tehnică, racordurile spre Palas și Mangalia, precum și clădirea de călători și de exploatare, iar la 15 mai 1960, într-un termen extrem de scurt, ținând seama de volumul important de lucrări executate, noul complex feroviar a fost dat în funcțiune.
În cele 9 luni au fost executați 155.000 metri cubi de terasamente, 14 km de linie cu 29 de schimbători, un pasaj inferior cu două tabliere de 13 m deschidere, un zid de sprijin de 4,20 m înălțime și 198 m lungime la ieșire spre Mangalia, clădiri în suprafață de 6000 mp și peroane acoperite pe 12.000 mp.
Proiectanții noii gări CFR din Constanța, clădire ale cărei cupole sunt construite în formă de scoică, iar marchizele peroanelor aduc cu silueta unui pescăruș, sunt arhitect Teonic Săvulescu și inginerii Dan Ghiocel, Gheorghe Șerban și Mihai Manoilescu, din cadrul IPTTC, cei care au conceput lucrarea, de la ansamblu până la ultimul detaliu.
Pe 15 mai 1960, când noua clădire de călători a fost dată în folosință, vechea și bătrâna gară Constanța, care a funcționat timp de 100 de ani, în locul în care în prezent este sediul Tribunalului Constanța, a fost dezafectată.
În 2005 și au fost realizate primele lucrări de modernizare în stația de călători CF Constanta.
În anul 2023, SRCF Constanța a propus includerea în planul de investiții din fonduri proprii lucrări de proiectare și execuție a obiectivului de investiții: Modernizare peroane si copertine stația CF Constanța.
În proiect sunt prevăzute lucrări de demolare a peroanelor si copertinelor existente, construcția unei noi copertine, tip cupolă cu suprafața de 6.090 mp precum și realizarea unor noi peroane de tip înalt pentru a permite accesul facil al călătorilor la urcarea/coborârea din vagoane.
Prin realizarea acestei investiții se asigură desfășurarea în siguranță și în concordanță cu standardele europene de performanță și interoperabilitate a traficului de călători din stația CF Constanța.

Related Articles

Back to top button