ActualitateSanatate

SCJU Constanța a finalizat proiectul GePaRD: investiție de peste 9,7 milioane lei pentru modernizarea diagnosticului oncologic

Astăzi, 25 mai 2026, în Sala de Curs a Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța, a avut loc evenimentul oficial de închidere a proiectului „Îmbunătățirea performanțelor de diagnostic prin dotarea Laboratorului de Anatomie Patologică și Genetică Medicală din cadrul Serviciului Clinic de Anatomie Patologică (GePaRD)”, cod MySMIS 327722, implementat de unitatea sanitară.

Proiectul a fost cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Sănătate și a vizat modernizarea și consolidarea capacității de diagnostic a Laboratorului de Anatomie Patologică și Genetică Medicală, structură esențială în cadrul spitalului.

Investiție majoră în diagnosticul oncologic

Prin implementarea proiectului GePaRD, laboratorul a fost dotat cu echipamente medicale de ultimă generație, în valoare totală de 9.713.507,82 lei. Noile tehnologii permit realizarea unor investigații avansate de anatomie patologică și genetică medicală, incluzând diagnostic molecular, imunohistochimie, citogenetică și patologie digitală.

Aceste investiții contribuie la obținerea unor rezultate mai precise, mai rapide și mai detaliate, esențiale în stabilirea diagnosticului oncologic și în orientarea tratamentului pacienților.

Impact asupra actului medical

Laboratorul modernizat are un rol central în diagnosticarea cancerului, prin analiza histopatologică și citologică, stabilirea tipului și gradului tumoral, precum și prin furnizarea de informații genetice relevante pentru identificarea formelor ereditare de cancer.

Printre principalele rezultate ale proiectului se numără:

  • creșterea capacității de diagnostic precoce al cancerului;
  • reducerea timpilor de așteptare pentru rezultate;
  • identificarea mai precisă a profilului tumoral;
  • automatizarea și optimizarea fluxurilor de lucru;
  • reducerea riscului de erori medicale;
  • creșterea eficienței serviciilor medicale.

Consolidarea rolului regional al spitalului

Prin modernizarea Laboratorului de Anatomie Patologică și Genetică Medicală, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța își consolidează poziția de centru regional de diagnostic oncologic avansat, deservind pacienți din județul Constanța, din regiunea Sud-Est și din alte zone ale țării.

Valoarea și perioada de implementare a proiectului

Valoarea totală a proiectului este de 9.713.507,82 lei, structurată astfel:

  • 8.256.481,65 lei – finanțare din partea Uniunii Europene;
  • 1.262.756,01 lei – finanțare din bugetul național;
  • 194.270,16 lei – cofinanțarea beneficiarului.

Perioada de implementare a proiectului a fost decembrie 2024 – iunie 2026.

Proiectul GePaRD reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii medicale și în creșterea calității serviciilor de diagnostic oncologic oferite pacienților din regiune.

Related Articles

Back to top button