ActualitateAdministratieSocial/Economic
Anunț important de la SPIT Constanța pentru contribuabili
Ca urmare a modificărilor aduse Codului de procedură fiscală prin OUG nr. 7/2026, certificatul de atestare fiscală devine obligatoriu și pentru cumpărători în tranzacțiile privind clădiri, terenuri și mijloace de transport.
Pentru dobândirea dreptului de proprietate, cumpărătorul trebuie să prezinte certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal local în a cărui rază teritorială își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, din care să rezulte că nu înregistrează obligații fiscale restante.
Certificatul poate fi obținut:
- online, prin platforma eTax SPIT (https://www.spit-ct.ro/certificat-fiscal/)
- fizic, la ghișeele SPIT Constanța, pe bază de programare
Pentru rapiditate și confort, se recomandă solicitarea certificatului fiscal, ideal în varianta online, înainte de finalizarea tranzacțiilor.



