Cumpăna are un nou centru modern de natație. Aquamarine Swim Club și-a deschis oficial porțile

Comuna Cumpăna își consolidează infrastructura sportivă prin inaugurarea Aquamarine Swim Club – Centrul de Natație, unul dintre cele mai moderne centre private de profil din județul Constanța. Situat pe Șoseaua Constanței nr. 1T Bis, noul complex își propune să ofere condiții de top pentru inițierea în înot, pregătirea sportivilor de performanță și activitățile recreative destinate copiilor și adulților.
Centrul dispune de un bazin semiolimpic cu lungimea de 25 de metri și trei culoare de înot, conceput pentru desfășurarea cursurilor de inițiere, antrenamentelor de performanță și programelor dedicate sănătății prin mișcare.
Pentru a asigura cele mai bune condiții de antrenament, temperatura apei este menținută constant la aproximativ 29 de grade Celsius, iar calitatea acesteia este garantată de un sistem modern de tratare prin electroliză, o tehnologie prietenoasă cu pielea și ochii, care oferă o experiență confortabilă și sigură pentru toți utilizatorii.
Totodată, complexul beneficiază de un sistem performant de ventilație și tratare a aerului, care menține permanent un climat optim în incintă.
Vizitatorii au la dispoziție vestiare moderne și spațioase, echipate cu cabine individuale, dușuri, băncuțe, cuiere și uscătoare de păr, precum și o recepție cu zonă lounge, unde părinții și însoțitorii pot urmări activitatea desfășurată în bazin într-un ambient confortabil. Accesul este facilitat atât de parcarea amenajată în curtea interioară, cât și de amplasarea centrului în apropierea unei stații de transport public.
Inaugurare în prezența autorităților și a comunității
Evenimentul inaugural, organizat vineri, 17 iulie 2026, a reunit reprezentanți ai administrației publice locale, în frunte cu primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, viceprimarul Florin Neagu și secretarul general al UAT Cumpăna, Sorin Daniel Nicolae. La ceremonie au participat, de asemenea, reprezentanți ai mediului sportiv, antrenori, cadre didactice, părinți, copii și numeroși membri ai comunității.
Un moment emoționant al inaugurării l-a constituit recunoașterea performanțelor a doi tineri care fac cinste comunei Cumpăna prin rezultatele lor deosebite în educație și sport.
Albert Vrânceanu, absolvent al clasei a VIII-a și șef de promoție al Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, și Eric Ștefan Andrieș, multiplu campion național în probele de 100, 200 și 400 de metri, absolvent al liceului cu media 9,96 și calificat la Campionatele Europene de Seniori de la Paris, au fost felicitați pentru parcursul lor remarcabil. Eric va reprezenta România la competiția europeană alături de David Popovici, înainte de a-și continua studiile în Statele Unite ale Americii.
Invitația a fost adresată și lui Bogdan Talpac, de asemenea șef de promoție al Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, însă acesta nu a putut participa la eveniment deoarece concura la Cupa României, desfășurată la Târgu Mureș.
Diploma de Excelență pentru fondatorul Aquamarine Swim Club
În cadrul ceremoniei, primarul Mariana Gâju i-a înmânat lui Daniel Ionuț Alexandru, fondatorul Aquamarine Swim Club, Diploma de Excelență, în semn de apreciere pentru investiția realizată și pentru contribuția adusă dezvoltării sportului și educației prin mișcare în comuna Cumpăna.
Edilul a subliniat că noul centru reprezintă mai mult decât o investiție într-o bază sportivă modernă, fiind un proiect dedicat generațiilor viitoare și dezvoltării unei comunități sănătoase.
„Există investiții care schimbă peisaje și există investiții care schimbă destine. Astăzi inaugurăm mai mult decât un centru de natație; inaugurăm un loc în care apa va deveni profesor, disciplina va deveni prieten, iar performanța va deveni un mod de a trăi. Domnul Daniel Ionuț Alexandru a înțeles că adevărata valoare a unei investiții nu stă în beton, în oțel sau în tehnologie, ci în copiii care îi vor trece pragul și care vor pleca de aici mai încrezători, mai sănătoși și mai puternici. În comuna Cumpăna, sportul este un mod de viață. El formează caractere, cultivă respectul, responsabilitatea și spiritul de echipă. De aceea, salutăm această investiție ca pe un dar făcut întregii comunități și credem că din acest bazin nu vor ieși doar înotători mai buni, ci oameni mai buni. Iar atunci când o comunitate investește în copii și în sport, investește, de fapt, în propriul viitor”, a declarat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.
Prin deschiderea Aquamarine Swim Club, comuna Cumpăna beneficiază de o investiție care completează oferta locală de infrastructură sportivă și creează noi oportunități pentru practicarea natației în condiții moderne. Centrul își propune să devină un spațiu în care copiii, tinerii și adulții să descopere beneficiile înotului, să își dezvolte disciplina și încrederea în sine și, pentru cei mai talentați, să facă primii pași către performanța sportivă.



