ActualitateSocial/Economic

Steag galben pe plajele din Eforie. Salvamarii avertizează: curenții pot deveni periculoși

Salvamarii din Eforie au arborat steagul galben și îi avertizează pe turiști să fie atenți la condițiile din mare. Valurile încep să crească, iar curenții pot deveni periculoși.

În aceste condiții, intrarea în apă este recomandată doar înotătorilor experimentați. Salvamarii le cer turiștilor să nu subestimeze forța mării și să țină cont de semnalizarea de pe plajă.

De asemenea, saltelele, colacii și alte obiecte gonflabile nu sunt recomandate în mare, acestea putând fi luate cu ușurință de curenți și împinse în larg.

O atenție sporită trebuie acordată copiilor, care trebuie supravegheați permanent atunci când se află în apropierea apei.

Salvamarii din Eforie le recomandă turiștilor să respecte indicațiile primite și să nu se aventureze în zone sau condiții pe care nu le pot controla.

„Marea e frumoasă. Dar nu o subestimați!”, este mesajul salvamarilor pentru cei aflați pe litoral.

Related Articles

Back to top button