ActualitateEducație/Cultura

Se apropie Festivalul Mamaia! Dar… ați consultat politica de acces?

Mai sunt doar câteva zile până la Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia”, iar dacă mergi la eveniment, e bine să știi dinainte regulile de acces. Am adunat cele mai importante informații din regulamentul oficial, ca să eviți surprizele la intrare.

Accesul se face între orele 19:00 și 20:00, cu o oră înainte de începerea programului artistic.

Spectacolul începe la ora 20:00 și va fi transmis în direct. Atenție însă: după începerea programului artistic, biletele își pierd valabilitatea, iar accesul nu mai este permis. Luați în calcul traficul din Mamaia și timpul necesar pentru parcare.

Biletul se scanează la intrare și poate fi prezentat atât în format tipărit, cât și electronic, direct de pe telefon. Dacă aveți un bilet cu reducere, trebuie să prezentați și documentul care dovedește că beneficiați de reducerea respectivă.

Accesul este general. Nu există locuri atribuite, iar spectatorii vor fi îndrumați către gradene de către personalul organizatorului.

Umbrelele nu sunt permise. În cazul în care vremea este nefavorabilă, regulamentul recomandă folosirea pelerinelor de ploaie.

Ce nu ai voie să aduci la festival?

Lista obiectelor și produselor interzise include, printre altele:

  • alimente și băuturi din exterior;
  • băuturi alcoolice;
  • recipiente din sticlă;
  • cuțite, bricege și alte obiecte tăioase sau înțepătoare;
  • arme și obiecte contondente;
  • goarne și vuvuzele;
  • selfie stick-uri și trepiede;
  • drone;
  • trotinete, biciclete, skateboarduri, hoverboard-uri și alte mijloace similare;
  • scaune pliabile și lăzi frigorifice;
  • steaguri și bannere;
  • artificii și alte articole pirotehnice;
  • animale de companie.

Important: accesul cu animale de companie nu este permis în spațiul festivalului. Excepția o reprezintă animalele de asistență, acolo unde este cazul.

Fumatul este permis doar în zonele special amenajate, chiar dacă festivalul are loc în aer liber.

Organizatorul precizează că regulile se pot modifica, motiv pentru care este recomandată verificarea informațiilor oficiale înainte de eveniment.

Regulamentul poate fi consultat pe festivaluldelamamaia.ro.

Related Articles

Back to top button