Proiectul Centrului pentru îngijire paliativă din Medgidia, în linie dreaptă
După ani în care au fost implicate numeroase resurse umane, financiare, tehnice, și logistice, s-a trecut de la ideea de proiect la realizarea documentației tehnice specifice și semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate pentru proiectul „Construire și dotare centru pentru îngrijire paliativă în Municipiul Medgidia, județul Constanța”, în valoare totală de peste 14 milioane de lei.
Lucrările au fost demarate în șantier, estimându-se un termen de realizare a lucrărilor specifice de aproximativ 16 luni.
Investiția presupune realizarea în incinta Spitalului Municipal Medgidia a unui corp de clădire de tip parter, cu o suprafață construită de 1.220, ce va respecta standardul NZEB și NZEB+ (clădiri cu consum energetic aproape zero), iar peste 60% din consumul total de energie va fi realizat din resurse regenerabile.
Totodată în cadrul proiectului vor fi achiziționate echipamente medicale de ultimă generație pentru diagnostic, monitorizare și examinare, terapie, tratament și urgență, recuperare medicală și kinetoterpie.
Vor fi asigurate 26 de paturi de spitalizare, dispuse în 6 saloane de câte 2 paturi și 14 saloane de câte 1 pat. Saloanele vor fi dotate cu băi adaptate pacienților cu mobilitate redusă și vor fi prevăzute cu canapele, mese și scaune, fiind gândite atât pentru confortul pacienților, dar și al aparținătorilor.
De asemenea, va exista o cameră de rugăciune, unde oamenii vor găsi alinare, indiferent de credințele lor.
Centrul va beneficia și de un spațiu de terapie fizică și ocupațională pentru activități recreative sau terapeutice, dotat cu echipamente pentru activități fizice ușoare, stimulare cognitivă sau relaxare.
Vor exista și două săli de tratamente și consiliere pentru acele proceduri care nu pot fi realizate în saloane.
Va fi amenajată și o curte interioară care va oferi pacienților un loc sigur și liniștit unde să petreacă timp în aer liber.
Centrul va funcționa cu o echipa interdisciplinară formată din personal specializat în îngrijiri paliative: medici, asistenți medicali, psihologi, asistenți sociali, kinetoterapeuți, clerici.
Această investiție strategică vine ca un răspuns direct la lipsa acută de servicii medicale specializate destinate pacienților din Municipiul Medgidia și localitățile limitrofe, care suferă de boli incurabile sau în stadii terminale.
Centrul este gândit ca o structură de suport menită să extindă și să completeze serviciile medicale existente oferite în prezent de Spitalul Municipal Medgidia.
Beneficiile oferite în urma realizarea investiției sunt majore:
– modernizarea și extinderea serviciilor medicale la nivelul Spitalului Municipal Medgidia, prin continuare investițiilor realizate de autoritatea publică locală din Medgidia, în ultimii zece ani în domeniul sănătății;
– degrevarea secțiilor de acuți, de pacienții care necesită servicii de îngrijire paliativă, ca urmare a funcționării unei secții de paliație în cadrul Spitalului Municipal Medgidia.
– scurtarea listelor de așteptare pentru cazurile oncologice sau cronice din județul Constanța;
– asistența medicală multidisciplinară pentru pacienți și suport integrat pentru familiile și aparținătorii acestora.



