ActualitateEducație/Cultura

Olga Gorchinski câștigă Trofeul Festivalului „Mamaia” 2026. Piesa „Ești mai mult”, marele succes al ediției

Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” 2026 și-a desemnat câștigătorii, duminică seară, 23 august, în cadrul galei de închidere desfășurate în Piațeta Perla. Marele Trofeu al ediției a fost acordat piesei „Ești mai mult”, compusă de Paula Seling și Alexandru Gorgos și interpretată de Olga Gorchinski. Finala a încheiat trei seri de spectacole, competiție și recitaluri susținute de artiști români și invitați din Italia.

Marele Trofeu al Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia” 2026 a revenit piesei „Ești mai mult”, compusă de Paula Seling și Alexandru Gorgos, în interpretarea Olgăi Gorchinski.

Premiul a fost înmânat de Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, care a subliniat importanța festivalului pentru patrimoniul cultural românesc.

„Suntem români și trebuie să fim mândri că suntem români, iar acest Festival Mamaia nu este vorba numai despre muzică, este vorba despre tradiție, istorie și parte din patrimoniul cultural al României. Avem obligația să ducem mai departe această tradiție, din generație în generație, și să păstrăm acest patrimoniu”, a declarat Florin Mitroi.

Președintele CJC i-a felicitat pe organizatori, artiști și spectatori pentru atmosfera creată pe parcursul festivalului.

La Secțiunea Creație, Premiul I a fost acordat piesei „Știu eu ce fac”, compusă de Sergiu Rudichi și interpretată de Giulia Danca.

Premiul al II-lea a revenit piesei „Primul vals”, semnată de Ovidiu Jacobsen – OVI și interpretată de OVI și Irina Sârbu.

Pe locul al treilea s-a clasat piesa „Ca ea”, compusă și interpretată de Bianca Mihai.

La Secțiunea Interpretare, Premiul I i-a revenit lui Mihai Onilă, care a interpretat piesa „Oameni, nu uitați”, compusă de Nicolae Caragia.

Premiul al II-lea a fost câștigat de Delia Racu, cu piesa „Oameni”, compusă de Marius Țeicu.

Premiul al III-lea a revenit Codruței Ana Maria Moldovan, care a interpretat piesa „România”, compusă de Adrian Daminescu.

Concurenții ediției 2026 au fost evaluați de un juriu format din nume cunoscute ale muzicii românești: Ionel Tudor, Corina Chiriac, Monica Anghel, Liana Stanciu, Adrian Daminescu, Laura Parfinov și Cristian Faur.

Ultima seară a festivalului a avut și o puternică componentă internațională. Pe scena din Piațeta Perla au urcat artiștii italieni Alessandro Safina, Bobby Solo, Marta Verrecchia și Rocco Pallazzo.

Lor li s-au alăturat artiștii români Andrei Bănuță și Marcel Pavel, într-un spectacol care a transformat gala de închidere într-un dialog muzical româno-italian.

Prezența invitaților din Italia marchează una dintre primele concretizări ale parteneriatului dintre două festivaluri cu tradiție, Mamaia și Sanremo.

Pe parcursul celor trei seri, scena Festivalului „Mamaia” a reunit atât artiști consacrați, cât și reprezentanți ai noii generații.

Publicul i-a putut urmări, printre alții, pe Voltaj, Ovidiu Komornyik, Alexandru Anghel, Carmen Rădulescu, Natalia Barbu, Oana Sârbu, Nicola, Andreea Bălan, Monica Anghel, Antonia, Cristiana Sofia Damian, Anca Țurcașiu, Vlad Miriță, Ramona Bădescu, Catinca Leu, Nico, Irina Popa și Paula Seling.

Momentele artistice au fost susținute de Orchestra Festivalului „Mamaia”, dirijată de Andrei Tudor.

Laura Abibula Stroe, directorul general al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, consideră că ediția din acest an a demonstrat că festivalul își păstrează locul în actualitatea muzicii românești.

„Încheiem o ediție care a fost, pur și simplu, fabuloasă. Au fost zile în care emoția, muzica și istoria s-au întâlnit din nou la Mamaia, într-un festival care nu aparține doar trecutului, ci continuă să-și scrie povestea. Plecăm cu sufletele pline, cu bucuria unui public extraordinar și cu sentimentul că am trăit împreună ceva ce va rămâne. Mamaia este istorie, este emoție, este patrimoniu viu”, a declarat Laura Abibula Stroe.

Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” 2026 a fost organizat de Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”.

Related Articles

Back to top button