ActualitateEducație/CulturaSocial/Economic

The BIM Challenge 2026 – idei fără granițe pentru construcțiile viitorului

Studenți și profesioniști din întreaga Europă sunt prezenți, în aceste zile, la Constanța, la cea de-a 20-a ediție a The BIM Challenge – ediție aniversară și, totodată, prima ediție internațională.

În perioada 24–29 august, s-a desfășurat Școala de Vară, cu workshopuri interdisciplinare, proiecte și sesiuni de networking, iar în perioada 28–29 august are loc Conferința Internațională The BIM Challenge 2026.

Pentru CCINA Constanța, este al treilea an consecutiv în care se alătură evenimentului în calitate de partener instituțional, susținând educația și dezvoltarea profesională a tinerilor.

Agenda conferinței cuprinde teme precum BIM, inteligența artificială, smart buildings, GIS și Digital Twins, colaborarea interdisciplinară, cadrul normativ și standardele, precum și competențele de care viitorii profesioniști vor avea nevoie într-o industrie aflată într-o continuă transformare.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul Dan Moraru – Director General ALLBIM-NET, Cosmin Filip – Prorector al Universității Ovidius din Constanța, Gabriela Drăghici – Decanul Facultății de Construcții și Ruxandra Serescu – Director General al CCINA Constanța.

În mesajul său, Ruxandra Serescu, directorul General al CCINA, a subliniat susținerea acordată Școlii de Vară și educației tinerilor, evidențiind importanța colaborării dintre mediul academic și mediul antreprenorial, pe care CCINA îl reprezintă și îl conectează în mod constant cu comunitatea de business.

The BIM Challenge înseamnă, astfel, mai mult decât tehnologie. Înseamnă educație, colaborare, oameni și idei, dar și un dialog necesar între universități și mediul de business.

 

Related Articles

Back to top button