Farul, remiză cu FC Botoșani la Ovidiu. Constănțenii continuă seria fără înfrângere
Farul Constanța a remizat, scor 0-0, cu FC Botoșani, pe teren propriu, la Ovidiu, și a ajuns la șase meciuri consecutive fără înfrângere.
Partida a fost una alertă, cu ocazii importante la ambele porți. FC Botoșani a lovit bara de două ori, câte o dată în fiecare repriză, în timp ce Farul a ratat o mare șansă de a deschide scorul în minutul 36, când Alibec a scăpat singur cu portarul Anestis, dar a șutat puțin pe lângă poartă.
Cinci minute mai târziu, Farul a beneficiat de o lovitură de la 11 metri, însă același Alibec nu a reușit să-l învingă pe Anestis. În repriza secundă, constănțenii au solicitat din nou penalty, în minutul 86, după un presupus henț în careu, însă arbitrul Andrei Chivulete a lăsat jocul să continue.
Cartonașe galbene: Dican 28, Țicu 31 / Ilaș 21, De Vega 57, Diarra 70, Idowu 90+2
Echipele:
Farul (antrenor Ioan Ov.Sabău): R.Munteanu – Bouzamoucha, Dican, Gustavo – Sîrbu (46 Sylvestre), Njike, Ahlinvi (75 Vojtus), Țicu (75 Ganea) – Sima(75 Tănasă), Alibec (59 Marincean), Radaslavescu. Rezerve: Buzbuchi – Cercel, J.Vitor, N.Popescu, Banu, Goncear, Larie.
FC Botoșani (antrenor Marius Croitoru): Anestis – Bayeye, Miron, Diarra, Ilaș – De Vega (90 Markovic), Petro, Papa – Bodișteanu (64 Mitrov), Dumiter (90 Kovtaliuk), Mailat (59 Idowu). Rezerve: Gurău – Creț, Diaw, Sadiku, Suchianu, Bordeianu, Da Silva, Sorodoc.
Au arbitrat: Andrei Chivulete (București) – George Neacșu (Pitești) și Mihăiță Necula (București). Arbitru rezervă: Cătălin Buși (Rm. Vâlcea).
- Arbitru VAR: Iulian Dima (București)
- Arbitru AVAR: Valentin Porumbel (Călărași)
- Observator arbitri: Cristina Babadac (Reșița)
- Observator joc: Viorel Ilinca (Pitești)
În urma acestui rezultat, Farul ocupă locul 7, iar FC Botoșani se află pe poziția a 13-a.
În etapa următoare, Farul va evolua în deplasare, cu CFR Cluj, vineri, 4 septembrie, de la ora 20:30.



