ActualitateSocial/Economic

Pește din Pacific, prins în Marea Neagră

Captură rară în Marea Neagră! Un pește originar din Pacificul de Nord-Vest, observat pe litoralul românesc abia în urmă cu doi ani, a fost prins de un pescar din Constanța. Exemplarul de sebastă, cunoscut și sub numele de pește de rocă asiatic, cântărește aproape trei kilograme. Specialiștii spun că încălzirea apelor ar putea favoriza adaptarea acestei specii în Marea Neagră. Deși este apreciată pentru carnea sa, prezența peștelui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor locale.

Exemplarul, de dimensiuni impresionante, a fost scos cu greu din apă, iar apariția sa neobișnuită le-a stârnit imediat curiozitatea pescarilor.

Originară din nord-vestul Oceanului Pacific, inclusiv din apropierea coastelor Coreei, sebasta pare să se adapteze unor condiții de mediu diferite. Biologii spun că specia tolerează variații de temperatură și salinitate, iar încălzirea apelor, pe fondul schimbărilor climatice, ar putea explica apariția sa în Marea Neagră.

Încălzirea apei mării ar putea fi unul dintre factorii care favorizează apariția acestei specii. În ultimii zece ani, temperatura apei de pe litoralul românesc ar fi crescut cu aproximativ două grade Celsius. În schimb, salinitatea Mării Negre rămâne relativ scăzută, inclusiv din cauza cantităților mari de apă dulce aduse de Dunăre.

Sebasta atrage atenția nu doar prin dimensiuni, ci și prin alimentație. Se hrănește cu pești mici, precum guvizii, dar și cu creveți și crabi, ceea ce ar putea duce la o competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Pe de altă parte, peștele este apreciat pentru carnea sa, iar dacă va fi capturat constant, ar putea ajunge inclusiv în meniurile restaurantelor de pe litoral.

Apariția acestei specii ar putea aduce noi oportunități atât pentru pescarii comerciali, cât și pentru cei sportivi. Deocamdată, specialiștii urmăresc dacă sebasta se va adapta pe termen lung la condițiile din Marea Neagră și dacă va începe să se reproducă în mod constant în apele românești.

Specialiștii atrag atenția că apariția sebastei ar putea fi un nou semnal al transformărilor prin care trece ecosistemul Mării Negre.

 

Related Articles

Back to top button