ActualitateAdministratie

Lucrările de modernizare la Medicina Legală Constanța au ajuns într-un stadiu avansat

Lucrările de modernizare și consolidare a clădirii în care funcționează Serviciul Clinic Județean de Medicină Legală Constanța avansează, potrivit unei informări publicate de președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.

Potrivit acestuia, proiectul a ajuns într-un stadiu avansat, intervențiile fiind realizate deja la mai multe niveluri ale clădirii.

Lucrările de la parter, realizate în proporție de 90%

Conform informațiilor transmise de șeful administrației județene, lucrările la subsol au fost finalizate, în timp ce intervențiile de la parter au ajuns la un grad de execuție de aproximativ 90%.

La etajul 1, lucrările sunt realizate în proporție de 85%.

În perioada următoare, constructorii vor continua intervențiile pentru finalizarea nivelurilor superioare. Proiectul prevede, de asemenea, amenajarea terenului și realizarea elementelor exterioare ale clădirii.

Florin Mitroi: „Fiecare investiție în sănătate este o prioritate”

Președintele Consiliului Județean Constanța susține că investițiile în infrastructura medicală reprezintă o prioritate pentru administrația județeană.

„Pentru mine, fiecare investiție în sănătate este o prioritate. Nu ne oprim la promisiuni și proiecte pe hârtie. Le ducem până la capăt și ne asigurăm că oamenii văd rezultatele”, a transmis Florin Mitroi.

Acesta a precizat că obiectivul proiectului de la Medicina Legală Constanța este transformarea spațiului într-unul modern, sigur și adaptat standardelor corespunzătoare, atât pentru personalul medical, cât și pentru cetățeni.

Finalizarea lucrărilor ar urma să contribuie la îmbunătățirea condițiilor în care își desfășoară activitatea Serviciul Clinic Județean de Medicină Legală Constanța.

Related Articles

Back to top button