ISU Constanța, gazda workshop-ului internațional dedicat pregătirii personalului de management operațional din România și Bulgaria

În perioada 26–30 octombrie 2026, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța a găzduit în municipiul Constanța, primul workshop organizat în cadrul Activității 2.3 – „Elaborarea unui curriculum comun de formare pentru personalul de management operațional”, parte a proiectului european ROBG00005 – STREAM 2.
La eveniment au participat reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din România, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, ai Direcției Generale pentru Siguranță la Incendiu și Protecție Civilă din Bulgaria,și ai Academiei Ministerului Afacerilor
Interne din Bulgaria.
Reuniunea a avut ca obiectiv dezvoltarea unui cadru comun de pregătire profesională pentru personalul cu atribuții de conducere operațională din cele două țări, în vederea consolidării capacității de coordonare și cooperare în gestionarea situațiilor de urgență transfrontaliere.
Pe parcursul celor cinci zile de lucru, participanții au stabilit structura curriculumului comun de pregătire, au definit competențele profesionale, tematicile de instruire și modalitățile de evaluare. Totodată, au fost revizuite și definitivate prevederile acordului de parteneriat privind organizarea și desfășurarea programului comun de pregătire, inclusiv responsabilitățile instituțiilor participante și cadrul de cooperare.
Proiectul ROBG00005 – „Streamlining Cross-border Cooperation: Joint Approach in Disaster Resilience – STREAM 2” este implementat în cadrul Programului Interreg VI-A România–Bulgaria 2021–2027, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin Fondul European de Dezvoltare Regională.



