Actualitate

Furturi de cabluri, piese și motorină: trei bărbați, vizați de ancheta polițiștilor din Medgidia

În cursul zilei de ieri, 24 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Astfel, cu ocazia desfășurării acestor percheziții, care au avut loc în localitatea Cuza Vodă și municipiul Medgidia, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri susceptibile a fi folosite în comiterea infracțiunilor dar și sustrase ca urmare a acestora.

Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, în noaptea de 9/10 septembrie a.c., trei bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 33 de ani, ar fi sustras, din curtea unei societăți comerciale, din localitatea Castelu, aproximativ 700 de kilograme de cabluri electrice.

De asemenea, în noapte de 15/16 septembrie a.c., doi dintre cei trei bărbați ar fi sustras, de la altă societate comercială mai multe piese aferente utilajelor societății și aproximativ 800 de litri de motorină.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Castelu și cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.

În urma administrării probatoriului în cauză, a fost reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 33 de ani, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Astăzi, 25 septembrie a.c., acesta urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propuneri corespunzătoare.

Față de ceilalți doi bărbați, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Related Articles

Back to top button