Muzeul de Artă Constanța deschide expoziția „Memory of a Landscape”, semnată de Alexandru Potecă

Muzeul de Artă Constanța deschide vineri, 2 octombrie 2026, la ora 14:00, expoziția „Memory of a Landscape”, semnată de Alexandru Potecă și curatoriată de Eduard Andrei. Expoziția poate fi vizitată până la 15 noiembrie și reunește peste 50 de lucrări, într-un proiect care marchează o etapă importantă din parcursul artistic al autorului.
De formație sculptor, Alexandru Potecă prezintă lucrări de pictură în tehnică mixtă, colaj și intervenții asupra unor fotografii alb-negru. Artistul utilizează materiale precum argilă crăpată, pigmenți de frescă, elemente vegetale uscate, foiță de aur și argint, dar și fragmente de mileuri brodate.
Ciclul central, „Memoria unui peisaj”, pune în dialog peisaje naturale și spații urbane sau industriale, marcate de memoria perioadei comuniste, de război și de transformările societății. Printre imaginile reinterpretate se regăsesc fotografii ale unor obiective precum Porțile de Fier I, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Ecluza de la Cernavodă sau fostul Palat al Pionierilor.
Expoziția include și ciclul „Orașul încercuit / Surrounded City”, început în perioada pandemiei, în care orașele apar depopulate, iar prezența umană este redusă la imagini fragmentare și simbolice. Lucrările explorează teme precum izolarea, războiul, memoria, fragilitatea și relația dintre trecut, prezent și viitor.
„Expoziția lui Alexandru Potecă activează resorturile cele mai intime ale memoriei, cu nostalgie, dar și cu luciditate, abordând viața și moartea, posibilitatea renașterii din propria cenușă, războiul și pacea, lumina și întunericul, raportul dintre interior și exterior, dintre trecut, prezent și viitor, dintre sine și univers”, spune curatorul Eduard Andrei.
„Memory of a Landscape” poate fi vizitată la Muzeul de Artă Constanța în perioada 2 octombrie – 15 noiembrie 2026.



