„Cancerul nu se oprește la 18 ani”. Campanie pentru tinerii care trec din oncologia pediatrică în cea pentru adulți

O campanie dedicată tinerilor bolnavi de cancer care împlinesc 18 ani și trec din sistemul medical pediatric în cel pentru adulți este lansată vineri, 2 octombrie, la Constanța. Proiectul, intitulat „Încotro mă duc acum? Cancerul nu se oprește la 18 ani”, urmărește să atragă atenția asupra dificultăților cu care se confruntă acești pacienți în momentul în care traseul lor medical se schimbă.
Organizatorii vor să aducă în discuție lipsa unui sistem clar de tranziție între oncologia pediatrică și cea pentru adulți, într-un moment în care tinerii au nevoie în continuare de sprijin medical, psihologic și social.
Evenimentul începe la ora 16:00, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, unde aproximativ 200 de liceeni vor participa la o întâlnire cu medici, părinți și tineri care au trecut prin experiența unui diagnostic oncologic.
Scopul întâlnirii este de a-i ajuta pe elevi să înțeleagă mai bine provocările prin care trec tinerii pacienți și importanța sprijinului venit din partea celor de aceeași vârstă.
Ulterior, participanții se vor deplasa în Piața Teatrului „Oleg Danovski”, unde va fi prezentată instalația publică „Încotro mă duc acum?”. Aceasta este concepută ca o experiență imersivă care să ilustreze incertitudinea și blocajul resimțite de tinerii bolnavi de cancer atunci când ajung la vârsta de 18 ani.
Campania are atât o componentă de conștientizare, cât și una de strângere de fonduri, iar inițiatorii își propun ca proiectul început la Constanța să contribuie la crearea unui traseu mai clar și mai coerent pentru tinerii pacienți oncologici.



