ActualitateSocial/Economic

„Supat” sau „Sub pat”? Cuvântul care a stârnit controverse pe Internet

„Supat” sau „sub pat”? Un cuvânt aparent banal a stârnit o adevărată controversă pe internet. Mulți români au fost surprinși să afle că „supat” există în dicționar și se scrie într-un singur cuvânt. Iar acesta nu este singurul termen care poate surprinde. Astfel, lingviștii vin cu explicații.

Pentru unii, „supat” sună ciudat. Pentru alții, este un cuvânt firesc. Cert este că termenul a stârnit discuții aprinse în mediul online, unde părerile sunt împărțite.

Controversa a ajuns și în atenția Institutului de Lingvistică, care a publicat o explicație pe Facebook. Specialiștii precizează că „supat” este un substantiv neutru, care denumește spațiul de sub pat, și nu o invenție recentă. Cuvântul apărea deja în DOOM2, ediția din 2005, și este atestat în lucrări mai vechi.

Dar care este, de fapt, diferența? În propoziția „Mingea a căzut sub pat”, cele două cuvinte se scriu separat. În schimb, în enunțul „Am căutat mingea în supat”, termenul scris într-un singur cuvânt denumește spațiul de sub pat.

Lingviștii explică faptul că dicționarele nu inventează cuvinte, ci consemnează forme folosite de-a lungul timpului. „Supat” este un termen popular, chiar dacă nu este cunoscut de toți vorbitorii.

Iar surprizele din DOOM3 nu se opresc aici. Dicționarul consemnează „vamaiot”, pentru o persoană asociată localității Vama Veche, „mangaliot”, pentru cineva din Mangalia, și „colivăreasă”, cu pluralul „colivărese”, pentru femeia care prepară sau vinde colivă.

Cei care preferă varianta „sub pat” o pot folosi în continuare. Dicționarul nu obligă pe nimeni să-și schimbe felul de a vorbi. Până una-alta, internetul a scos cuvântul de sub pat și l-a adus în centrul atenției. Rămâne de văzut ce alte surprize mai ascunde limba română!

Related Articles

Back to top button