Trend periculos în online! Joaca părinților, coșmarul copiilor

O fantomă falsă, copii îngroziți și părinți care filmează totul pentru câteva like-uri! Pe TikTok, tot mai multe clipuri surprind copii speriați de fantome generate digital, în timp ce părinții le filmează reacțiile și le transformă în divertisment. În unele cazuri, adulții merg și mai departe și le blochează celor mici ieșirea din cameră. Psihologii avertizează însă că ceea ce pentru adulți pare o simplă glumă poate provoca o teamă intensă și poate avea efecte emoționale asupra copiilor.
Trendul, inspirat din străinătate, a ajuns și în România. Scenariul este simplu: copilul este pus în fața camerei, iar cu ajutorul unui filtru, în imagine apare o presupusă stafie. Reacțiile celor mici sunt apoi distribuite în mediul online, pentru amuzament și, de multe ori, în goana după cât mai multe aprecieri.
Dincolo de amuzamentul din online, psihologii avertizează că astfel de farse pot avea efecte serioase asupra copiilor, mai ales la vârste fragede.
Iar atunci când adulții ignoră aceste nevoi, efectele pot fi resimțite de copii mult timp după ce sperietura a trecut.
Și reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne trag un semnal de alarmă: fantoma de pe TikTok e falsă, dar frica celor mici e reală! Părinții sunt îndemnați să nu-și sperie copiii pentru like-uri, ci să le ofere protecție și siguranță.
Specialiștii în siguranță online le recomandă părinților să fie atenți la imaginile pe care le publică și să nu uite că, în goana după vizualizări, emoțiile copiilor nu trebuie transformate în spectacol. Pentru cei mici, protecția și încrederea sunt mai importante decât orice like.



