Jocurile de noroc stârnesc noi discuții în Consiliul Local Constanța

Sălile de jocuri de noroc, din nou în atenția Consiliului Local Constanța! Aleșii locali au avut pe ordinea de zi, inclusiv pe cea suplimentară, 41 de proiecte de hotărâre, printre care și autorizarea a 11 săli de jocuri de noroc. Două dintre acestea sunt specificate în documentație ca fiind amplasate la parterul unor blocuri de locuințe. Controversele au apărut după ce locatarii unuia dintre imobile au susținut că nu li s-a cerut acordul, deși regulamentul prevede acest lucru.
Jocurile de noroc au stârnit noi discuții în cadrul ședinței ordinare din luna octombrie a Consiliului Local Constanța. Printre cele 41 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi, inclusiv cea suplimentară, s-au numărat și cele privind aprobarea autorizațiilor de funcționare pentru 11 puncte de lucru destinate activităților de jocuri de noroc.
Două dintre acestea sunt menționate în documentația proiectelor ca fiind amplasate la parterul unor blocuri de locuințe. Potrivit regulamentului, pentru desfășurarea unei astfel de activități este necesar acordul scris al tuturor locatarilor din imobilele respective.
O echipă Antena 3 Constanța s-a deplasat, chiar în ziua ședinței, în zona Casei de Cultură, unde a stat de vorbă cu locatarii unuia dintre blocurile vizate.
În cadrul ședinței, autoritățile au transmis că semnăturile au fost strânse.
Potrivit proiectelor de hotărâre, cele 11 puncte de lucru sunt destinate activităților de tip slot-machine, club de poker și pariuri în cotă fixă.
Autorizarea acestora vine la câteva luni după aprobarea noului regulament privind funcționarea sălilor de jocuri de noroc din Constanța. Printre regulile introduse se numără interzicerea amplasării acestor spații la mai puțin de 200 de metri de unitățile de învățământ și la mai puțin de 100 de metri de lăcașurile de cult, spitale, gări, autogări și terminale de transport public. Regulamentul impune și restricții privind publicitatea exterioară, precum și obligativitatea acordului scris al tuturor proprietarilor din imobil în cazul sălilor situate la parterul blocurilor de locuințe.



