Prins în Portul Constanța cu 150 de litri de motorină fără documente! Dosar penal pentru delapidare

Un bărbat de 35 de ani a fost prins de polițiști în Portul Constanța în timp ce transporta 150 de litri de motorină, fără să poată justifica proveniența combustibilului. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru delapidare, iar întreaga cantitate de carburant a fost ridicată în vederea confiscării.
Incidentul a avut loc pe 13 noiembrie, în jurul orei 8:00. Bărbatul a fost depistat de polițiștii Secției de Poliție Port, în timp ce transporta într-un autoturism mai multe recipiente din plastic pline cu motorină.
În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că acesta nu deținea documente care să ateste achiziția combustibilului.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost obținută motorina.
Cantitatea de 150 de litri de carburant a fost ridicată în vederea confiscării.



