Aventură preistorică! Jurasica Adventure Park, atracția verii în Neptun

Într-o lume în care distracția se îmbină cu imaginația, parcul tematic Jurasica Adventure Family Park le oferă copiilor și familiilor o adevărată călătorie în timp. Situat într-un spațiu generos, plin de verdeață, Jurasica aduce dinozaurii la viață într-un decor spectaculos și sigur.
În sudul litoralului, la Jurasica Adventure Family Park Neptun, vacanța de vară capătă o nouă dimensiune: un parc tematic cu dinozauri animatronici, gonflabile gigant și spectacole live, gândite pentru întreaga familie. Pe o suprafață de aproximativ 2 hectare, peste 50 de dinozauri animatronici, reproduși la dimensiune reală, îi așteaptă pe vizitatori. Expozanţii sunt însoţiți de plăcuţe informative – o lecție de paleontologie în aer liber pentru cei mici și curiosi.
Pentru aventurieri, parcul oferă și mai multe structuri gonflabile uriașe: tobogane, labirint, cursă cu obstacole – chiar și un traseu militar gonflabil.
„La parcul Jurasica din Neptun aventura și distracția merg mână în mână cu relaxarea. Cei mici se pot bucura de dinozaurii animatronici, jocuri interactive, ateliere educative și noutatea verii un tub de spumă care face deliciul tuturor, iar pentru părinți am pregătit o zonă specială de relaxare cu hamace, muzică și voie bună unde pot savura câteva momente de liniște în timp ce copiii explorează. E locul ideal pentru familii unde fiecare membru are parte de experiența lui de vacanță. Vă așteptăm cu drag la Jurasica Neptun să petrecem o zi de vară plină de aventură, spumă, dinozauri, gonflabile, relaxare. E locul unde copilăria întâlnește natura și bucuria în familie”, a declarat Ana-Maria Stoica, administrator punct lucru Jurasica Adventure Family Park Neptun.
Printre cele mai atractive zone ale parcului se numără spațiile gonflabile, locurile de joacă tematice, zona de relaxare pentru părinți și, desigur, colțul cu mâncare pentru toate gusturile. Jurasica Adventure Family Park Neptun nu este doar o destinație pentru weekend, ci o aventură care continuă.



