ActualitateEducație/Cultura

CONSTANȚA REDESCOPERĂ STRADA GRECEASCĂ: sărbătoare urbană cu parfum elen

Strada Dr. Aristide Karatzali se transformă sâmbătă într-un spațiu al dialogului și comunității, odată cu organizarea evenimentului „Strada Grecească – Sărbătoare urbană”. Manifestul civic și cultural este organizat de Forum Apulum, în cadrul programului Civicult, și are ca scop readucerea în prim-plan a patrimoniului cultural și arhitectural grecesc al Constanței.

Publicul are ocazia de a admira clădiri emblematice pentru comunitatea greacă precum Consulatul Onorific al Republicii Elene, fosta Școală Greacă, Biserica Greacă „Schimbarea la Față”, Teatrul „Elpis” și Casa „Dr. Aristide Karatzali”, recent renovată.

Elementul central al evenimentului va fi o masă comunitară amplasată pe stradă, simbol al întâlnirii și dialogului. Locuitorii, vizitatorii și turiștii sunt invitați să se așeze împreună, să împărtășească povești și preparate tradiționale grecești, creând o legătură între memoria locului și viața cotidiană.

Participanții sunt invitați să descopere orașul printr-un program divers:

  • Dezbatere despre patrimoniul grecesc cu arhitectul Radu Cornescu, prof. dr. Ivan Răzvan Raul și arheologul Aurel Mototolea

  • Tur ghidat prin cartier cu istoricul Cristian Cealera

  • Ateliere de dans grecesc pentru toate vârstele, susținute de ansamblul comunității Elpis

  • Masa comunitară, nucleul întâlnirii și al reflecției colective

„Prin acest eveniment-manifest dorim să demonstrăm că spațiile publice pot deveni catalizatori pentru redescoperirea identității culturale a orașului nostru și pentru construirea unei comunități conectate la valorile sale”, transmit Anca Gheonea și Alin Badea, liderii Civicult Constanța.

Accesul publicului este liber, invitând constănțenii și turiștii să redescopere farmecul grecesc al orașului, într-o atmosferă de sărbătoare urbană.

Related Articles

Back to top button