Educație/Cultura

UDTR Cumpăna a organizat prima ediție a proiectului Zestrea Miresei – o lecție vie despre tradițiile de nuntă turcești

Comuna Cumpăna a fost gazda unei frumoase activități culturale intitulate „Zestrea Miresei”, organizată de Sucursala Cumpăna a Uniunii Democrate Turce din România, în sediul acesteia, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” Cumpăna. Evenimentul a oferit elevelor ocazia de a descoperi și aprofunda tehnici tradiționale de țesut, broderie și croșetat, meșteșuguri care reprezintă o parte importantă a patrimoniului cultural turc.
La activitate au participat membre ale sucursalelor UDTR din Cobadin, Valu lui Traian, Constanța, Techirghiol și Cumpăna, care au prezentat tradițiile legate de alcătuirea trusoului miresei și pregătirea boccelelor pentru mireasă, mire, socri și ceilalți membri ai familiei. Invitatele au îndrumat tinerele participante în exersarea diverselor tehnici de lucru manual, transformând această zi într-o adevărată lecție de cultură și meșteșug.
Printre invitații de seamă s-au numărat:
  • doamna Melek Osman, responsabil pentru Patrimoniul Etno-Folcloric al UDTR, care a prezentat obiceiuri de nuntă specifice zonei Anadolchioi – Constanța;
  • doamna Serin Türkoğlu – președinta Comisiei de Cultură a UDTR,
  • doamna Aiten Borseit – președinta Sucursalei Cobadin,
  • domnul Tefic Șefchet – președintele Sucursalei Valu lui Traian,
  • doamna Seriha Menseit – președinta Sucursalei Techirghiol, precum și reprezentante ale Sucursalei Constanța, coordonate de doamna Nazighear Mustafa, care au prezentat obiceiuri păstrate din zona insulei Ada Kaleh.

Cadrele didactice participante, alături de doamna director Baciu Ionela, au evocat istoria comunității musulmane din Cumpăna, amintind despre primul cadru didactic musulman din fostul sat Hasinduluc și despre tradiția de bună conviețuire dintre comunitatea musulmană și majoritatea locuitorilor comunei.

Invitații au fost întâmpinați cu preparate tradiționale turcești, printre care binecunoscutul Etli Yarımca (Șuberek), considerat un adevărat simbol gastronomic al comunei Cumpăna.
„Administrația publică locală adresează mulțumiri doamnei prof. Musledin Firdes pentru coordonarea proiectului, Sucursalei Cumpăna a Uniunii Democrate Turce din România pentru implicarea activă în promovarea multiculturalității și a tradițiilor locale, cât și tuturor participanților! Felicitări tuturor celor implicați pentru păstrarea și transmiterea valorilor autentice ale comunității turcești din comuna Cumpăna!” au transmis reprezentanții Primăriei comunei Cumpăna

Related Articles

Back to top button