Prevenirea violenței în școli: polițiștii constănțeni, întâlnire cu clasa pregătitoare a Școlii nr. 36 „Dimitrie Știubei”

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au desfășurat astăzi, 2 martie a.c., o activitate împreună cu elevii clasei pregătitoare a Școlii numărul 36 Dimitrie Știubei, pentru prevenirea și combaterea violenței, precum și a faptelor antisociale în incinta și zonele adiacente unităților școlare.
Activitatea a avut ca scop dezvoltarea sentimentului de siguranță al elevilor și recunoașterea rolului polițistului în comunitatea de elevi.
Astfel, polițiștii au prezentat regulile de comportament pentru propria siguranță și au identificat situațiile în care elevii pot solicita ajutorul unui polițist.
De asemenea, cei mici au învățat regulile de bază privind deplasarea pe drumurile publice, cum și pe unde au voie să traverseze.
Totodată, aceștia au avut ocazia să vadă, de aproape, echipamentul și dotările unui polițist folosite cu ocazia intervențiilor.



