ActualitateSport/Life

Amalia Niță de la CSM Constanța a câștigat turneul de la Istanbul

În finala turneului internațional de box “Ahmet Comert”, de la Istanbul, la categoria 75 kg, Amalia Niță, componentă a lotului național a reușit duminică seară, să se impună la puncte, cu 5-0 în fața sportivei Zeynep Gedikli (Turcia).

În sferturi și semifinale, pugilista din Constanța câștigase tot la puncte (cu decizii clare) în fața unor reprezentante ale țării gazdă.

Miercuri, într-un meci din sferturile de finală, Amalia Niță a obținut o victorie concludentă, cu Sude Nur Aslan, iar în semifinale a reușit vineri seară, un succes important cu Nilay Kocyigit.

Aflată la al doilea an în competițiile de senioare (bronz la Campionatul European de senioare U23, în noiembrie 2025), după patru medalii de aur la Europenele de junioare și tineret, Amalia Niță și-a confirmat încă o dată clasa și a făcut, ca la Istanbul să se audă imnul României, iar tricolorul să urce pe cel mai înalt catarg.

 

Related Articles

Back to top button