ActualitateEducație/Cultura

Încep înscrierile la sesiunea specială de Bacalaureat

Elevii de clasa a XII-a care reprezintă România la olimpiade sau competiții internaționale sportive și artistice vor putea susține Bacalaureatul mai devreme. Ministerul Educației a aprobat calendarul sesiunii speciale a examenului național de Bacalaureat 2026, organizată pentru candidații care nu pot participa la examen în perioada obișnuită, din cauza competițiilor internaționale. Înscrierile au loc într-o singură zi, pe 11 mai.

Sesiunea specială de Bacalaureat este dedicată exclusiv absolvenților de liceu care fac parte din loturile olimpice sau participă la concursuri sportive și artistice internaționale programate în același interval cu examenul standard din iunie-iulie.

Potrivit ordinului aprobat de Ministerul Educației, calendarul începe imediat după înscriere. Pe 12 mai este programată proba orală la limba română, iar pe 13 mai candidații vor susține evaluarea competențelor într-o limbă de circulație internațională.

Evaluarea competențelor digitale este programată în zilele de 14 și 15 mai, iar examenul oral la limba maternă va avea loc pe 15 mai, pentru elevii care studiază în limbile minorităților naționale.

Probele scrise încep pe 18 mai cu examenul la limba și literatura română. O zi mai târziu, pe 19 mai, este programată proba obligatorie a profilului, iar pe 20 mai candidații vor susține proba la alegere, în funcție de profil și specializare.

Elevii care învață în limbile minorităților naționale vor susține examenul la limba și literatura maternă pe 21 mai.

Reprezentanții Ministerului Educației spun că sesiunea specială este organizată pentru a le permite elevilor performeri să participe atât la competițiile internaționale, cât și la examenul de Bacalaureat, fără suprapuneri de calendar.

Calendarul complet al sesiunii speciale de Bacalaureat 2026 a fost deja publicat de Ministerul Educației, iar rezultatele sunt așteptate înainte de startul sesiunii obișnuite din vară.

Related Articles

Back to top button