Fructe exotice în școlile din județul Constanța! Peste 1.600 de copii vor primi mango
Pe lângă tradiționalul măr oferit în școli, peste 1.600 de preșcolari și elevi din mai multe localități din județul Constanța vor primi și…mango. Consiliul Județean și Inspectoratul Școlar testează astfel un proiect pilot care aduce fructe exotice în gustarea copiilor, iar autoritățile spun că alegerea a fost făcută atât din motive nutriționale, cât și logistice.
Fructul exotic va completa alături de măr, gustarea elevilor
Peste 1.600 de preșcolari și elevi din localitățile Ion Corvin, Lipnița, Băneasa, Dobromir și Castelu vor primi mango în cadrul unui proiect pilot derulat de Consiliul Județean Constanța și Inspectoratul Școlar. Fructul exotic nu va înlocui mărul deja oferit copiilor, ci va completa gustarea din pauza mare. Autoritățile spun că alegerea a fost făcută atât din motive nutriționale, cât și logistice. Mango-ul îndeplinește criteriul minim de greutate cerut prin program și poate fi distribuit ambalat individual, în condiții mai bune de igienă.
„În baza programului național ce permite distribuirea de fructe în școli, există o secțiune dedicată degustării de fructe. Cu alte cuvinte, copiii din medii considerate defavorizate trebuie să aibă ocazia de a degusta fructe pe care în mod normal nu le pot accesa. Am optat pentru mango dintr-o listă din care poți să alegi, și am considerat că mango este indicat, pentru că are calitate și din punct de vedere nutrițional, pentru că este destul de greu accesibil copiilor din mediile defavorizate spre deosebire de banane, îndeplinește criteriul de minim 100 grame care era obligatoriu și vine și gata ambalat pentru o mai bună igienă”, transmite Ionela Costache, administratorul public al județului Constanța.
Oamenii preferă totuși fructele autohtone: „Sunt mai sănătoase”
În comunitate, oamenii spun că fructele românești de sezon ar trebui să rămână principala alegere pentru copii.
„Sunt toate tratate cu chimicale și pesticide. Fructele românești sunt mai bune, mai sănătoase și de sezon. Că noi nu am crescut cu mango, ci cu un măr, o pară de sezon”, spune o localnică.
„Copii de aici din localitate nici măcar nu știu ce înseamnă mango, poate știu poate nu știu. Astea merg mai degrabă la oraș, nici decum la țară, aici un sandwich, un măr, cred că ar fi suficient”, declară o altă femeie.
Totuși, comercianții din mediul rural spun că fructele exotice nu mai sunt de mult o raritate. Mango, kaki sau alte produse similare sunt tot mai căutate inclusiv în magazinele de la sate.
„De fel aducem, acum nu e perioada lor. Aducem din Grecia, Egipt și chiar se cumpără, și mango și kaki, fructele exotice în general se vând. Aparent, fiind un magazin la țară, nu credeam ca se vor vinde aceste fructe exotice, dar ele se vând foarte bine, se caută mai mult partea de fructe exotice decât cele pe care le știm noi, mere, pere”, transmite Ionela Câmpean, comerciant.
Nutriționiștii spun că fructul poate fi consumat în cantități moderate și că are un aport important de vitamine și antioxidanți.
„Este un fruct sănătos și foarte bun atunci când este consumat controlat. Susține imunitatea, are un conținut bogat de vitamina C, are batacaroten, pentru vedere și dezvoltarea copilului, avem și carbohidrați naturali pentru energie, fibre pentru digestie și sigur apă pentru histratare. Plus că este și tropical, copii vor fi mai interesați de un fruct nou”, declară Cecilia Apostoiu, psiho-nutriționist.
Deocamdată, proiectul este unul pilot.



