Actualitate

Accident rutier cu patru victime la Tulcea: un autoturism a intrat în curtea unei case

Un accident rutier între două autoturisme s-a produs în noaptea de 15 mai 2026, în jurul orei 00:10, pe DN22 (E87), la intrarea în localitatea Mineri dinspre municipiul Tulcea.

Potrivit IPJ Tulcea, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel la 112 și au intervenit la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.

Din primele verificări a reieșit că un bărbat care conducea un autoturism pe direcția Tulcea – Somova ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, pe fondul vitezei neadaptate, pătrunzând pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Ulterior, mașina acestuia a părăsit partea carosabilă și a ajuns în curtea unui imobil, unde a distrus o porțiune de gard.

ISU Tulcea a transmis că, la sosirea echipajelor de intervenție, au fost identificate patru victime, dintre care două erau încarcerate în autoturisme.

Pompierii au extras o femeie dintr-unul dintre vehicule cu sprijinul echipajului medical, iar un bărbat a fost descarcerat din cel de-al doilea autoturism. Victimele au fost predate echipajelor SAJ Tulcea, conștiente și cooperante, și transportate la Spitalul Județean de Urgență Tulcea pentru îngrijiri medicale.

În urma accidentului au fost răniți ușor cei doi șoferi și două pasagere aflate în cel de-al doilea autoturism.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. De asemenea, polițiștii au stabilit că aceștia dețineau permise de conducere corespunzătoare categoriilor vehiculelor conduse.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.

Related Articles

Back to top button