Noaptea Muzeelor 2026 aduce patrimoniul dobrogean în lumina serii, la Constanța

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța invită publicul sâmbătă, 23 mai 2026, să participe la o nouă ediție a evenimentului european Noaptea Muzeelor. Între orele 18.00 și 24.00, vizitatorii vor putea descoperi, într-un cadru special, poveștile patrimoniului arheologic dobrogean.
Evenimentul se desfășoară simultan în cinci obiective muzeale reprezentative: Edificiul Roman cu Mozaic, Mormântul Pictat de la Tomis, Centrul Hamangia – Muzeul Axiopolis Cernavodă, Complexul Muzeal Tropaeum Traiani Adamclisi și Cetatea Carsium Hârșova.
În cadrul programului, publicul va avea ocazia să redescopere farmecul vechiului Tomis, să admire monumente istorice importante și să se bucure de o întâlnire aparte cu istoria, într-o atmosferă nocturnă. Pentru o experiență sigură și plăcută, accesul la Edificiul Roman cu Mozaic și la Mormântul Pictat de la Tomis se va face în grupuri de maximum 20 de persoane.
Participarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța la Noaptea Muzeelor 2026 este realizată cu sprijinul și finanțarea Consiliului Județean Constanța. Evenimentul este inclus și în calendarul manifestărilor organizate cu prilejul Zilelor Constanței.
Noaptea Muzeelor este un program cultural inițiat de Ministerul Culturii din Franța și desfășurat sub patronajul Consiliului Europei, UNESCO și ICOM. În România, evenimentul este coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România.
Publicul este invitat să petreacă o seară dedicată istoriei, culturii și redescoperirii patrimoniului dobrogean.



