Misiune aeromedicală pentru transferul unui pacient cu arsuri grave în Belgia. Intervenție realizată cu sprijinul MApN
O nouă misiune aeromedicală complexă a fost realizată pentru transferul unui pacient cu arsuri severe către o unitate medicală specializată din Regatul Belgiei. Intervenția a avut loc marți, 14 iulie 2026, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale.
Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, pacientul este o persoană în vârstă de 59 de ani, intubată și ventilată mecanic, care a suferit arsuri de grad IIB-III pe aproximativ 52% din suprafața corporală, în urma unui incendiu.
Acesta a fost îngrijit la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, iar ulterior a fost aprobat transferul către o unitate spitalicească de specialitate din Liege, Belgia.
Pentru realizarea transportului medical, o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată special pentru misiuni de evacuare medicală, a decolat de pe Baza 90 Transport Aerian Otopeni „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”.
Aeronava a aterizat pe Aeroportul Internațional Suceava, unde pacientul a fost preluat de la spital și transportat la bord în condiții de maximă siguranță cu o ambulanță tip C cu medic a Serviciului Județean de Ambulanță Suceava. Ulterior, aeronava militară și-a continuat zborul către Belgia.
Asistența medicală pe durata transferului este asigurată de o echipă specializată formată dintr-un medic și un asistent din cadrul UPU-SMURD a Spitalului Clinic de Urgență București, alături de personal medical militar al Ministerului Apărării Naționale.
Reprezentanții DSU precizează că această misiune reprezintă rezultatul unei coordonări interinstituționale între Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Ministerul Sănătății și Ministerul Apărării Naționale, cu scopul de a asigura pacientului accesul la tratament medical de specialitate.



