Actualitate

IPJ Constanța, precizări după incidentul de pe calea ferată. Ancheta continuă

În cursul zilei de ieri, 14 iulie a.c., în jurul orei 14.10, polițiști din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, pe prima linie a magistralei CF 800, la kilometrul feroviar 223+500 de metri se află, în gabaritul liniei, o marcă de siguranță.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, iar între liniile de cale ferată se afla o bucată din beton de aproximativ 80 de centimetri. Ulterior, situația a fost remediată de către reprezentanții CFR.

Polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 332 din Codul Penal, respectiv distrugerea sau semnalizarea falsă.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, pentru stabilirea situației de fapt, a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum și pentru depistarea potențialelor persoane implicate și luarea măsurilor legale care se impun.

Related Articles

Back to top button